Conversatie cu mine III (Ani)

Dupa atatia ani mi-am adus aminte de tine. Nemilos, timpul a trecut pe langa mine, nemilos timpul a trecut pe langa noi. Ne-a lasat sa ne amagim si sa lasam iubirea sa dispara. Ne-a distrus tot ce aveam mai scump pe lume. Ne-a distrus pe noi!

Nu m-as fi gandit ca dupa atata timp tu inca treci pe langa mine cu privirea peste drum, ca inca nu ma privesti in ochi desi eu te-am iubit, si tu la fel. Ne-am iubit mai mult decat soarele isi iubeste razele si luna isi iubeste noaptea si stelele. Ne-am iubit dar anii ne-au distrus, ne-au indepartat si ne-au facut straini. Timpul, anii, dusmanul nostru comun. Acum ma gandesc la ce s-ar fi putut intampla daca tu nu traversai lumea sa ma lasi singur, la cate conversatii despre arta si literatura am fi avut, la cat timp am fi avut sa ne iubim intens ascunsi sub tacerea noptii... Ma gandesc la copii ce i-am fi crescut impreuna si la caminul ce l-am fi construit impreuna, din nimic.

Dar vezi, te-am lasat sa pleci in lume, crezand ca te vei intoarce in bratele mele deschise, ti-am dat aripi ca unei pasari ranite si ai disparut in vazduh fara sa iti mai pot sorbi privirea in fiecare dimineata la cafea. Tu ai zburat si ai lasat timpul sa te vindece de iubire, ai lasat timpul sa iti stearga amintirea mea din gandurile tale, ai lasat anii sa se asterne peste frumusetea ta dar eu si acum desi am parcurs milioane de secunde fara tine vad cum iti straluceste soarele din ochi.

Si acum vad tineri fericiti, dar stiu ca anii vor trece, la fel cum a trecut peste noi, va stinge flacara si ii va lasa reci in fata iubirii ce si-o purtau odata. Timpul ii va lasa reci, privindu-se prin ochi pana in adancul sufletului ucigand-le visele, sperantele si tot ce si-ar fi dorit vreodata de la ei, lasand in urma doar oameni nefericiti alergand spre cel mai indepartat loc de pe pamant, clipa ce tocmai a trecut caci pentru a ajunge din nou la ea vom alerga o eternitate si tot nu vom reusi sa ajungem la ea.

Anii, timpul, dusmanul nostru, al tuturor.